Schimb de experienţă între Kârgâzstan şi Moldova în domeniul guvernării electronice

Publicat:19/04/2016

O delegație a Guvernului Republicii Kârgâzstan se află la Chișinău pentru a studia  experienţa ţării noastre în implementarea agendei de e-Guvernare.

 

Secretarul general al Guvernului, Tudor Copaci a salutat delegația în cadrul unui seminar informativ, organizat cu acest prilej de Centrul de Guvernare Electronică a Cancelariei de Stat a Republicii Moldova. 

 

Tudor Copaci a menţionat că e-Guvernarea este parte importantă a agendei de reforme a Guvernului Republicii Moldova şi are un rol esenţial în modernizarea administraţiei publice din ţara noastră.

 

La rândul său, directorul Centrului de Guvernare Electronică, Iurie  Ţurcanu, a vorbit despre realizările Republicii Moldova în domeniul e-transformării, inclusiv privind crearea noilor programe informaționale, cât și a serviciilor publice electronice, această experiență fiind utilă și altor țări, care abia pășesc pragul guvernării electronice și își doresc rezultate vizibile în acest domeniu.

 

În perioada 18-23 aprilie 2016, delegația Guvernului Republicii Kârgâzstan întreprinde o vizită de studiu în Republica Moldova privind implementarea agendei de e-Guvernare, în cadrul unui proiect susţinut de Banca Mondială.