1) în domeniul coordonării și monitorizării procesului de armonizare a legislației la nivel național:
a) coordonarea gradul de realizare a obligațiilor de transpunere ce rezultă din acordurile bilaterale cu Uniunea Europeană, precum și din planurile de acțiuni ale Guvernului și programele legislative ale Parlamentului;
b) prezentarea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene a rezultatelor activității de coordonare a realizării obligațiilor de transpunere din perspectiva gradului de compatibilitate cu legislația Uniunii Europene;
c) formularea propunerilor la elaborare și actualizare a planurilor de acțiuni ale Guvernului și programelor legislative ale Parlamentului sub aspectul armonizării legislației naționale cu legislația Uniunii Europene;
d) formularea și transmiterea autorităților competente propunerilor în vederea accelerării procesului de armonizare;
e) sistematizarea progresele înregistrate în procesul de armonizare legislativă;
f) organizarea și gestionarea bazei de date a legislației naționale armonizate cu legislația Uniunii Europene;
g) prezentarea Guvernului și Parlamentului a situației privind procesul de armonizare a legislației, cu semnalarea întîrzierilor în procesul de legiferare a proiectelor de acte normative ce au ca scop armonizarea legislativă;
2) în domeniul asigurării compatibilității legislației naționale cu legislația Uniunii Europene:
a) efectuarea expertizei de compatibilitate cu legislația Uniunii Europene a proiectelor de acte normative cu relevanță UE;
b) avizarea proiectelor de acte normative care nu au ca scop armonizarea directă a legislației naționale, dar se circumscriu politicilor Uniunii Europene și domeniilor de cooperare cu Uniunea Europeană, în baza acordurilor bilaterale;
c) monitorizarea calității transpunerii legislației Uniunii Europene;
d) formularea propunerilor de completare cu dispoziții din legislația europeană sau de eliminare a dispozițiilor ce contravin acesteia, în scopul prevenirii transpunerii deficiente a legislației Uniunii Europene;
e) verificarea respectării exigențelor înaintate față de proiectele de acte normative ce au ca scop armonizarea legislativă și conținutul dosarului de însoțire ale acestora;
3) în domeniul asigurării asistenței metodologice și de specialitate în domeniul dreptului Uniunii Europene și al procesului de armonizare legislativă:
a) elaborarea și actualizarea instrucțiunilor metodologice privind procesul de armonizare a legislației;
b) acordarea asistenței metodologice subiecților cu drept de inițiativă legislativă în privința aspectelor de drept european, tehnici de transpunere și întocmire a tabelelor de concordanță;
c) examinarea adresărilor Guvernului și răspunderea la sesizări, acționînd în calitate de autoritate de expertiză în domeniul dreptului Uniunii Europene.
