Cancelaria de Stat participă la un Program de schimb de experiențe cu instituții omoloage din Polonia, Armenia, Georgia și Ucraina

Publicat:09/11/2021

Secretarul general adjunct al Guvernului, Adrian Ermurachi, a prezentat structura și competențele Cancelariei de Stat, inclusiv prin prisma funcțiilor de Centru al Guvernului, în cadrul unui eveniment în format de videoconferință la care au participat, cu prezentări similare, omologi din Polonia, Armenia, Georgia și Ucraina.

 

Evenimentul pune bazele unei colaborări de durată între statele menționate, în vederea efectuării  schimbului de experiențe și bune practici în partea ce ține de organizarea eficientă a activității Guvernului și consolidarea Cancelariei de Stat ca Centru al Guvernului.

 

În contextul prezentărilor realizate, participanții la ședință au evidențiat elementele comune în structura și competența instituției, precum și subiecte ce prezintă interes pentru colaborare. Astfel, partenerii din Polonia și-au exprimat interesul privind consolidarea și aplicarea instrumentului de analiză ex-ante în procesul de luare a deciziilor.

 

Reprezentantul Cancelariei Primului Ministru al Poloniei, inițiatorul și coordonatorul inițiativei de colaborare, a menționat că astfel de evenimente, cu tematici de discuție mai focusate, vor fi organizate lunar. Astfel, statele participante la Program vor putea împărtăși și /sau prelua experiențe de organizare a activității Guvernului, dovedite în timp și practică ca fiind soluții fezabile și eficiente.