21 august 2023, Chișinău - Evoluțiile sistemului de planificare strategică și elaborare a politicilor publice au fost analizate în cadrul unei ședințe cu participarea reprezentanților societății civile și ai partenerilor de dezvoltare. Discuțiile s-au desfășurat pe Platforma consultativă permanentă a Cancelariei de Stat, în configurația Grupului de lucru „Administrația publică centrală”.
Dialogul a avut loc în contextul inițiativei de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 386/2020, care reglementează procesul de planificare, elaborare, aprobare, implementare, monitorizare și evaluare a documentelor de politici publice.
Participanții au venit cu propuneri și recomandări de îmbunătățire a mecanismelor aplicate în procesul de planificare, elaborare și coordonare a politicilor publice, inclusiv din perspectiva angajamentelor asumate de Republica Moldova odată cu obținerea statutului de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană.
„Este prima întrunire a reprezentanților sectorului asociativ și partenerilor de dezvoltare, pe această platformă, pe care ne propunem să o dezvoltăm în continuare pentru a întreține discuții deschise, constructive, participative și incluzive, axate atât pe dezbaterea provocărilor pe care le are în prezent administrația publică centrală, cât și pe identificarea celor mai bune soluții pentru asigurarea performanței administrației publice”, a subliniat secretarul general adjunct al Guvernului, Lilia Dabija.
Materialele aferente consultărilor publice pot fi accesate la următoarele adrese:
https://particip.gov.md/ro/document/stages/*/12162
https://cancelaria.gov.md/ro/apc/proiecte-supuse-consultarilor-publice