Peste 100 de activităţi au fost organizate în cadrul Campaniei naţionale „Săptămâna de luptă împotriva traficului de fiinţe umane”

Publicat:25/10/2016

Secretariatul permanent al Comitetului Naţional pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane din cadrul Cancelariei de Stat, în colaborare cu Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane, a prezentat Raportul de analiză strategică „Monitorizarea situaţiei în domeniul traficului de fiinţe umane - analiza stării şi dinamicii infracţionale pentru anul 2015”. Evenimentul a avut loc cu ocazia finalizării Campaniei naţionale „Săptămâna de luptă împotriva traficului de fiinţe umane”.

 

Studiul conţine o analiză comparativă a datelor despre infracţiunile de trafic de fiinţe umane (TFU) săvârşite pe parcursul anului 2015, situaţia din domeniu, formele de manifestare a fenomenului în Republica Moldova din perspectiva traficului transnaţional, traficului de copii şi traficului intern.


Autorităţile îndeamnă societatea să se implice activ în combaterea şi prevenirea fenomenului de exploatare şi trafic de fiinţe umane.

 

Pe durata campaniei naţionale „Săptămâna de luptă împotriva traficului de fiinţe umane”, au fost organizate peste 100 de activităţi, menite să informeze şi să sensibilizeze societatea despre riscurile şi consecinţele traficului de fiinţe umane, precum: ateliere tematice, expoziţii de artă, dezbateri publice, mese rotunde, prelegeri publice, concurs foto, proiectarea spoturilor video tematice, emisiuni TV, flashmob-uri etc.

 

Campania naţională „Săptămâna de luptă împotriva traficului de fiinţe umane”, care s-a desfăşurat în perioada 18-24 octombrie, a fost organizată şi coordonată de către Secretariatul permanent al Comitetului Naţional pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane din cadrul Cancelariei de Stat a Republicii Moldova.