Secretarul general al Guvernului și Reprezentanta Specială a Secretarului General al Consiliului Europei au subliniat prioritățile suportului acordat Moldovei în contextul crizei refugiaților

Publicat:13/06/2022

Capacitarea psihologilor și asistenților sociali din Moldova pentru susținerea refugiaților, instruirea funcționarilor în privința combaterii și prevenirii traficului de ființe umane, suport privind gestionarea situației copiilor neînsoțiți, capacitarea tuturor părților implicate la identificarea timpurie a persoanelor vulnerabile în rândul refugiaților, dar și facilitarea integrării lingvistice în instituțiile de învățământ a copiilor refugiați sunt prioritățile incluse pe agenda comună a Guvernului Republicii Moldova și Consiliul Europei.

 

Subiectele au fost abordate la întrevederea de astăzi a Secretarului general al Guvernului, Dumitru Udrea, cu Reprezentanta Specială a Secretarului General al Consiliului Europei pentru migrație și refugiați, Leyla Kayacik.

 

„Cei circa 80.000 de refugiați din Ucraina care se află astăzi pe teritoriul Republicii Moldova au nevoie în perioada următoare de suport pentru integrarea în comunitate. Jumătate dintre aceștia sunt copii, care au nevoie să-și continue studiile și activitatea didactică în țara noastră. De aceea, în acest moment, Guvernul se axează pe asigurarea securității copiilor refugiați, crearea condițiilor necesare pentru studii și interacțiunea cu copiii din Republica Moldova”, a menționat Dumitru Udrea, mulțumind Consiliului Europei pentru suportul acordat până în prezent atât în gestionarea crizei refugiaților, dar și susținerea proceselor politice și sociale din țară. 

 

La rândul său, Leyla Kayacik a spus că „prioritățile Guvernului coincid armonios cu cele ale Consiliului Europei, or anume pe aceste probleme ne vom axa activitatea în Republica Moldova cel puțin până la finalul acestui an, inclusiv susținerea și capacitarea comunităților gazdă din Moldova”. Reprezentanta Specială a Secretarului General al Consiliului Europei pentru migrație și refugiați a mai declarat că se bucură de faptul că aceleași subiecte au fost discutate pentru prima dată la întrevederea sa cu Dumitru Udrea, în aprilie, la Strasbourg, și iată că acum au devenit acțiuni concrete. 

 

În acest sens, delegația Consiliului Europei a menționat că în perioada 15-16 iunie 2022, Consiliul Europei va organiza la Chișinău un atelier cu genericul seminarul „Suport psihologic pentru refugiați: consolidarea capacităților profesionale”. Evenimentul va fi primul de acest gen din cadrul unei serii continue de training-uri, care va aborda diverse aspecte ale suportului psiho-social, urmărind obiectivul consolidării capacităților profesioniștilor din domeniu. Acesta reprezintă un răspuns al Consiliului Europei la necesitățile Republicii Moldova.