Ședința Grupului de lucru pentru instituirea Biroului pentru relații cu veteranii

Publicat:26/05/2020

 

Secretarul General al Guvernului, Liliana Iaconi, a prezidat ședința Grupului de lucru pentru instituirea Biroului pentru relațiile cu veteranii.

În cadrul ședinței a fost prezentat proiectul Regulamentului de activitate al Biroului pentru relațiile cu veteranii, care stabilește statutul, misiunea și funcțiile de bază, împuternicirile și responsabilitățile, precum și modul de organizare și funcționare a acestuia în cadrul Cancelariei de Stat.

Astfel, noua entitate va avea misiunea de a coordona stabilirea și realizarea priorităților politicii Guvernului în domeniul protecției drepturilor veteranilor de război, ale participanților la lichidarea consecințelor catastrofei de la CAE Cernobîl, dar și ale membrilor familiilor acestora.

În cadrul ședinței au fost expuse un șir de propuneri, inclusiv acordarea de împuterniciri extinse Biroului, cu preluarea acestora din cadrul altor instituții cu funcții executive. Această abordare,  după părerea majorității prezente, nu este una sistemică și se axează unilateral pe anumite probleme existente și doar tergiversează procesul de instituire a Biroului.

Astfel s-a decis că  toate propunerile concludente, expuse în cadrul ședinței urmează a fi luate în considerare la definitivarea proiectului Regulamentului care ulterior va fi prezentat Guvernului spre aprobare.

 

Notă. Menționăm că Grupul de lucru a fost creat la 7 martie curent, cu susținerea Prim-ministrului Republicii Moldova, Ion Chicu, subiectul în cauză fiind unul de interes major pentru conducerea Executivului. Din componența Grupului de lucru fac parte reprezentați ai Asociațiilor veteranilor de război, ai Grupului de inițiativă al veteranilor, ai Cancelariei de Stat și ai Autorităților Publice Centrale.