Astăzi, 10 decembrie, peste 70 de funcţionarilor publici au participat la întrunirea trimestrială dedicată familiarizării reprezentanților subdiviziunilor resurselor umane din administrația publică centrală cu experiența Lituaniei în planificarea strategică.
Evenimentul a fost organizat de către Direcţia reforma administraţiei publice centrale din cadrul Cancelariei de Stat a Republicii Moldova şi echipa proiectului Twinning„Suport pentru modernizarea serviciului public din Republica Moldova în corespundere cu cele mai bune practici ale Uniunii Europene".
În cadrul evenimentului, reprezentanţii Oficiului Guvernului Republicii Lituania, Lina Lajauskiene, Maryte Rozaliene și Goda Aleksaite-Stabingiene au prezentat informaţii practice cu privire la elaborarea planurilor strategice instituționale și sarcinilor anuale ale funcționarului public, privind managementul resurselor umane bazat pe rezultate concrete, planificarea strategică și evaluarea performanțelor etc. Totodată, funcționarii lituanieni au vorbit și despre planul strategic al Oficiului Guvernului Republicii Lituania, care poate fi un exemplu de urmat și aplicat în Republica Moldova.
Șefa Direcției reforma administrației publice centrale, Tamara Gheorghița a mulțumit experților din Guvernul Republicii Lituania pentru interesul de a susține administrația publică centrală din Republica Moldova în vederea modernizării și îmbunătățirii domeniului resurse umane. Tamara Gheorghița a menţionat importanța consolidării capacităților subdiviziunilor resurse umane din țara noastră şi a recomandat participanţilor să aplice noile cunoștințe la instituțiile pe care le reprezintă, ca astfel managementul resurselor umane să funcționeze conform standardelor Uniunii Europene.















