Comunicatorii Guvernului consolidează reţeaua de comunicare integrată

Publicat:04/12/2015

La data de 3 decembrie 2015, comunicatorii ministerelor și autorităților publice centrale s-au întrunit în cadrul unui seminar cu genericul "Comunicarea strategică integrată în domeniile cheie de dezvoltare a Republicii Moldova în parcursul European", organizat de Cancelaria de Stat a Republicii Moldova cu sprijinul Misiunii Europene de Consiliere în Politici Publice (EUHLPAM) şi Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Obiectivul principal al seminarului a fost de a consolida rețeaua comunicatorilor guvernamentali, de a conveni asupra principiilor comunicării interne și externe, studierea practicilor internaţionale în domeniu, dar și oferirea recomandărilor esențiale de comunicare strategică integrată.

 

Secretarul General al Guvernului, Serghei Palihovici, prezent la eveniment, a subliniat importanța organizării unor asemenea activități de consolidare a capacităților de comunicare a funcţionarilor responsabili de comunicare în instituțiile guvernamentale, de altfel fiind cei care asigură legătura dintre autoritățile publice și cetățeni și purtând un rol crucial în perceperea de către populație a eforturilor Guvernului în realizarea agendei de reforme. Totodată, Serghei Palihovici și-a exprimat convingerea că atât seminarul în cauză, cât și alte măsuri care vor fi întreprinse în continuare având drept scop consolidarea capacităților instituționale în domeniul comunicării, reprezintă o platformă de dialog și schimb de opinii, astfel încât să acumuleze cunoștințe și deprinderi practice pentru realizarea obiectivelor stabilite.  

 

La rândul său, managerul proiectului EUHLPAM, Alexandru Stratulat a reiterat importanța consolidării rețelei existente de comunicatori guvernamentali, menționând rolul vital pe care îl au aceștia în vederea informării populației cu privire la realizările Guvernului în domeniul integrării europene.

 

Seminarul a fost moderat de Carmen Mușat, consilier internațional în domeniul comunicării al Prim-ministrului Republicii Moldova, care a prezentat informaţii şi experienţe, inclusiv din practica internaţională, pentru instituirea unei reţele integrate a comunicatorilor Guvernului, ce urmează să fie dezvoltată şi coordonată de Cancelaria de Stat a Republicii Moldova.

 

De asemenea, participanţii au primit câte un Ghid practic pentru funcţionari publici şi jurnalişti, editat recent la Chişinău de către Centrul pentru Jurnalism Independent şi proiectul Civil Right Defenders. Ghidul a fost prezentat de una dintre autoarele acestuia, Sorina Ştefârţă, expert media și director la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism.

 

La finalul seminarului, comunicatorii au apreciat utilitatea cunoştinţelor acumulate şi importanţa subiectelor abordate în coordonarea interinstituțională a comunicatorilor guvernamentali, dar şi recomandările cu privire la organizarea activității în cadrul instituţiilor din care fac parte, pentru implementarea politicilor şi obiectivelor strategice.