La 20 octombrie curent a fost organizată cea de-a doua întrunire semestrială a funcționarilor publici din administrația publică locală, responsabili de administrarea resurselor umane, în cadrul proiectului Twinning finanţat de Uiniunea Europeană „Suport pentru modernizarea serviciului public din Republica Moldova în corespundere cu cele mai bune practici ale Uniunii Europene".
Scopul evenimentului, la care au participat peste 30 de funcționari publici din majoritatea autorităților locale din țara noastră, a fost examinarea și analiza recomandărilor experților-practicieni din Lituania pentru îmbunătățirea cadrului normativ și legislativ cu privire la serviciul public din Republica Moldova.
Discursul de inaugurare a evenimentului a fost ținut de către șefa Direcției reforma administraţiei publica centrale RAPC, din cadrul Cancelariei de Stat, Tamara Gheorghița, care a menționat importanța acestei întruniri, în contextul asigurării unei comunicări eficiente dintre autoritățile publice centrale şi cele locale. Au fost prezentate rezultatele atinse pe parcursul implementării proiectului și propunerile de îmbunătățire a cadrului normativ și legislativ înaintate de partenerii din Lituania.
Reprezentanții din Lituania, care dețin diverse funcții publice de nivel superior în autorităţile publice lituaniene, au vorbit despre recomandările generale ce țin de administrația publică din țara noastră, facând referință la practicile pozitive, implementate pe parcursul reformei din administrația publică din țara pe care o reprezintă. A fost menționată necesitatea de mărire a numărului de unități de personal implicat în reforma serviciul public, fiind propuse câteva opțiuni de fortificarea a cadrului instituțional în domeniu. Totodată, s-au discutat elemente aferente motivării non-financiare a funcționarilor publici, necesitatea de a centraliza procesul de recrutare a candidaților la funcția publică, dar și de implementare a mai multor instrumente din domeniul tehnologiilor informaționale pentru a facilita și eficientiza munca specialiștilor din domeniul managementului resurselor umane. În acest context, a fost subliniată şi importanța utilizării Registrului funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici.
Participanții au avut posibilitatea de a cunoaște și a analiza schimbările legislative necesare ce ţin de procedurile de selectare a candidaţiilor la funcţiile publice vacante şi sistemul de motivare a acestora odată cu încadrarea în funcția publică, propuse de către experții Lituanieni, în urma unei ample analize a cadrului legislativ cu privire la serviciul public din Republica Moldova.
Propunerile respective au fost prezentate din două perspective: ajustările necesare pe termen scurt și mediu, și modificările necesare pe termen lung.
De asemenea, s-a discutat despre amendamentele necesare de a fi operate la nivel de legislație, ce țin de sistemul de instruire a personalului din serviciul public. Aceste recomandări au survenit în urma unui amplu proces de chestionare a funcționarilor publici din toate nivelele de autorități publice din ţara noastră. Rezultatele sondajului cu privire la dezvoltarea profesională a funționarilor publici, la care au participat peste 930 de respondenți (funționari publici din Republica Moldova) au fost reflectate în recomandările respective. Participanții au avut posibilitatea de a vizualiza rezultatele sondajului respectiv, desfășurat în urmă cu câteva săptămâni, în cadrul unei alte misiuni de lucru a practicienilor din Lituania și care a avut la bază chestionare elaborate pentru funcționarilor publici din țara noastră.
Spre finalul întrunirii, funcționarii publici prezenți la eveniment, care au participat anterior la vizitele de studiu organizate în mai multe state-membre ale Uniunii Europene au avut posibilitatea de a prezenta colegilor rapoarte cu privire la vizite, relatând despre cele mai importante cunoștințe acumulate și practice de personal cunoscute în cadrul vizitelor respective.
Evenimentul s-a încheiat cu prezentarea informațiilor cu privire la managementul resurselor umane în serviciul public de către reprezentanții Direcției reforma administrației publice centrale din Cancelaria de Stat a Republicii Moldova şi celor mai importante aspecte ce țin de munca specialiștilor din domeniul resurse umane.
Fiind iniţiat în baza parteneriatului dintre Uniunea Europeană, Cancelaria de Stat a Republicii Moldova şi Oficiul Guvernului Lituaniei, proiectul „Suport pentru modernizarea serviciului public din Republica Moldova în corespundere cu cele mai bune practici ale Uniunii Europene" are scopul de a înlesni implementarea agendei de reformă a Republicii Moldova, asigurând continuarea colaborării dintre UE şi ţara noastră.
Mai multe detalii cu privire la aceste evenimente pot fi văzute pe pagina web a Cancelariei de Stat, la secțiunea Twinning.